Cenzura, please!

Am intrat in librarie si am cumparat o carticica cu poezii de Elena Farago, scoasa de editura Gramar. Subtirica, cu citeva desene nu foarte reusite, dar asta conta mai putin. Eu vroiam poeziile. Nu mai tineam minte decit Catelusul schiop. Si morala: un ciine poate fi mai bun la suflet decit un copil care da cu pietre in animale. Mesaj OK, rime simple.

Acasa, am luat copilul in brate si am inceput sa i citesc. Nu stiu daca e stilul de parenting contemporan cel care m a facut sa mi inghit limba, pot doar sa spun cu mina pe inima ca e o carte din care ii pot citi maxim doua poezii fara sa cenzurez textul.

Exemple: "De s ar face miine odata/Sa mi vad pusca incarcata/Si sa vad si eu cum mor/Pasarelele din zbor Va muri vreuna oare/Cind oi da cu pusca?- Dar/Am sa stau sa vad cum moare?", "

De ce vrei sa ma omori?/Ca am si eu parinti ca tine/Si ar plinge mama dupa mine/Si ar plinge bietele surori/Si ar plinge tata mult de tot/Caci am trait abia trei zile",

"Ba eu spun orice greseala/Mamei, pe de a rost/Eu ii spun orice greseala/Caci copilul care nsala/ E urit si prost".

La asta adaugam poeziile cu mesaj religios care prezinta un Isus selectiv: "Toti copiii azi sint harnici/Caci ei stiu ca lui Christos? Ii sint dragi numai copiii/Cei cu sufletul milos".

In consecinta, parinti, think twice daca aveti de ales intre Farago si Bakugan. Alegerea nu e atit de simpla cum am crezut eu. Aaaa, si apropos... Ia numarati in cite dintre basmele clasice mama naturala moare, cea adoptiva e o cutra geloasa pe frumusetea fiicei pe care vrea s o ucida, destinul printesei depinde strict de print (doar el o poate scoate din mizerie), parintii trimit copiii singuri in padure (ba cu alcoale- vin- la bunica "bolnava", ba ii abandoneaza ca n au bani sa i hraneasca)...

huooo, vecine!

La mutarea in Bucuresti, stateam in Militari, intr o garsoniera in care nu puteai folosi foenul pentru ca ti pica tencuiala in cap de la jetul de aer. Acolo am cunoscut cea mai intensa semnificatie a notiunii de vecin. Erau in proportie de 90% pensionari. Minati de frustrari, de singuratate, de temeri construisera o enclava a batrinetii triste si duceau un razboi imaginar cu tot restul lumii. Am preluat garsoniera unuia dintre ei. Murise. Si parca pentru a accentua si mai mult sentimentul neplacut ca viata merge mai departe, m am mutat acolo cu familionul meu de atunci: iubitul artist cu plete, un fox terrier cu un apetit sexual de neimaginat, un dog german maaaare si negru, un papagal galagios. A fost prea mult pentru ei. Probabil au vazut cu ochii mintii cum, dupa propria lor moarte, teritoriul le va fi invadat de chiriasi energici si cu pofta de viata, uitind ca ei insisi au servit portii generoase de viata si ca nu e vina noastra ca avem cu 60 de ani mai putin decit ei. Sau ca sintem vii. Asa ca ne au dat diferite lectii de viata. Ne au taiat cablul, ne au reclamat la politie ca avem animale, ne au furat presul de la intrare (in mod repetat). Dar la suflet ne au ajuns cu o alta ocazie.

Ca sa reusim sa hranim animalele, am mituit o doamna de la abator, care ne vindea la pret de oase ficat, rinichi, inimi si alte organe vitale de vita. Pe care le caram odata la doua saptamini in garsoniera, in saci mari din plastic semi transparent. Intr o buna zi, am nimerit cu sacul insingerat pe holul blocului tocmai in mijlocul unei sedinte de bloc. Pensionarii complotau impotriva lumii la o masuta asezata strategic vis a vis de lift. Am pasit cu optimist si am dat ziua buna. Ochii alburii ne au privit pe dupa ochelari. Focusul s a produs. Pe sac. Unde aveam CARNE. O deductie simpla si rapida i a facut sa inteleaga ca era carne pentru CIINI. A inceput un batrin. Incet, timid, asteptind aprobare: huoooo. Ceilalti l au flacat spontan: huoooo! Api s au ridicat in picioare, unul cite unul: HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!

Nicicind n a mers liftul mai incet. Reverberatia huiduielilor se intensifica cu fiecare etaj pe care liftul se incapatina sa l coboare incet spre parter. Atunci mi s a facut frica. Daca sar pe noi, le aruncam bucati de ficat. Era in vocile lor o ura atit de profunda si de reala incit cred sincer ca daca mai stateam acolo si le ajungea la nari mirosul de singe ne ar fi linsat. Apoi ne ar fi mincat si pe noi, si pe ciini si papagalul.

Ce inseamna casnicia? Este un contract. La ce nivel? Social, emotional, financiar, psihic, organizational. Este o metoda de supravietuire, la fel ca pentru alte specii care practica monogamia pe termen lung sau pe perioadele in care isi cresc puii. Casnicia nu se bazeaza pe constante, ci pe variabile. De aceea, ea poate deveni obositoare. Uneori, functioneaza ca o oaza. Alteori, ca o capcana. De cele mai multe ori, cele doua stari se succed conform unui bioritm mai mult sau mai putin natural. Bioritmul relatiei este influentat de intimplari ciclice: sex, intrarea in cont a salariului sau, dimpotriva, neintrarea banilor in contul familiei, crizele copiilor, crizele de la 40 de ani ale lui, crizele lunare ale ei, vizitele rudelor, vizitarea prietenilor si inverzirea de ciuda pentru ca ei au o viata perfecta (desi divorteaza in secret), menajul, avarierea autoturismului de familie, incontinenta animalului de companie etc. Marunte dar persistente, aceste variabile au o menire paradoxala: ele sudeaza relatia prin repetitie, ii dau aura rutinei domestice, sigure, insa o si macina, asa cum macina valurile stincile de la malul marii. Nu poti trai asa, dar nici altfel.

Cea mai mare greseala pe care o pot comite cei doi mebri ai familiei este sa isi imagineze ca mariajul ar trebui sa ii faca fericiti. Acest fel de a gindi sau de a simti proiecteaza asupra celuilalt o responsabilitate prea mare. "M am ingrasat?" este o intrebare pe care i o pui sotului asteptind nu un raspuns onest, ci unul reconfortant. Dupa ani de convietuire, el va intelege asta si va raspunde corect: "Nu, orhideea mea, arati perfect". "Ai incredere in mine, stiu pe unde s o iau", spune el dupa 45 de minute de ratacire in trafic. Nu doreste sa intrebe pe cineva, nici sa porneasca GPS ul. Ea simte ca se sufoca de iritare, insa da din cap aprobator si isi aprinde o tigara.

In modul acesta, fericirea poate fi intretinuta artificial in cuplu, fie ea si sub forma armoniei.

A doua mare greseala pe care o comit oamenii implicati in relatii de durata este sa isi imagineze ca fericirea artificiala nu are valoare.

Sa cauti autentic fericirea in cuplu duce la dezastru. Fericirea este o trasatura de caracter. Cind te nasti cu capacitatea naturala de a fi fericit, te vei simti asa in aproape orice conditii. Fericirea naturala este o stare individuala, egoista, un dar genetic, un cocteil hormonal accidental. In doi exista pasiune (dar se consuma repede) sau armonie (si trebuie intretinuta). Intretinerea armoniei in cuplu foloseste urmatorii combustibili: compromisul (ca virtute superioara coloanei vertebrale cu orice pret), ipocrizia (ca arta a diplomatiei superioara onestitatii fara miza, definita ca mitocanie. Ce am in gusa si n capusa ar trebui sa ramina un atribut rezervat strict vietuitoarelor care au gusa), imaginatia (tarimul fanteziilor personale, ultima frontiera care nu trebuie impartita. a cadea in pacat cu gindul este din punct de vedere biblic la fel de grav ca fapta in sine, dar tot in biblie scrie ca Sara a nascut la 91 de ani. Alte timpuri, alte metehne) si vointa (sa iubesti pe termen lung o persoana, cu bune si rele, este un act de vointa).

Odata depasita etapa naiva in care cei doi isi imagineaza ca totul va merge de la sine si decid ca doresc sa se inhame la viitor, sansele de reusita cresc simtitor. "Si au trait fericiti pina la adinci batrineti" este modul in care se termina basmele. In fapt, nimeni nu a vazut exact reactia lui Fat Frumos cind Ileana il intreaba din nou "Frumu, ce zici, am celulita?" sau cind el trage cu ochiul spre Alba ca Zapada spunindu si in gind: "Mai bine o lasam naibii la Zmeu!"

familia

Avem doua zebre australiene. Sint doua pasarele din familia cintezelor, cumparate compulsiv, ca majoritatea animalelor/pasarilor/pestilor detinute de mine vreodata. Sint pereche si asa ramin, cu conditia sa nu moara vreunul. El nu poate fi nici acuzat, nici banuit de infidelitate. Sta intr o colivie alaturi de perechea lui si poate cel mult sa traga cu ochiul la vrabiile de afara, cind le scot colivia pe balcon. In rest, mucles. Cumintenie absoluta. Nu tu ispite, nu tu soacra, doar viata in doi. Ea a inceput sa si construiasca cuibul. Au la dispozitie ate moi pe care le cara spre cuib. In timpul asta, el fluiera pe una dintre bare, facind pe niznaiul. Nu i a mers prea mult. Ea a inceput sa devieze de la traseul scurt dintre ate si cuib, undeva pe la nivelul pieptului lui. El s a facut ca nu pricepe, apoi, ca lectie de viata, i au fost refuzate diferite favoruri: de la scarpinat penele cu ciocul la altele, incluzind cele privind fertilizarea viitoarelor oua. Asa ca el si a schimbat comportamentul. A inceput sa care ate si sa le aranjeze in cuib. Numai ca ei nu i a placut cum le aranja.